top of page
Caută

8 DEC 2022: Concert de colinde, cu ȘTEFAN HRUȘCĂ, la Antwerpen

Actualizată în: 13 nov. 2022


După 3 ani de pauză, cântecele de iarnă şi colindele tradiţionale româneşti vor ajunge din nou la inima publicului din Belgia, prin inconfundabila voce a lui Ştefan Hruşcă. Cu stilul său cald şi timbrul vocal învăluitor, cantautorul maramureşean va interpreta Florile dalbe, Steaua, Trei păstori, Afară ninge liniştit, Linu-i lin şi multe alte piese ce rezonează în mod cu totul deosebit, mai ales în inimile celor aflați departe de locurile natale. Nu vor lipsi însă nici cunoscutele piese din vremea Cenaclului Flacăra, printre care se numără incredibila Rugă pentru părinţi, pe versurile lui Adrian Păunescu.


Cântate mereu cu aceeaşi sensibilitate, colindele culese şi aduse în dar de Ştefan Hruşcă îşi păstrează autenticitatea. Aşadar, primiţi cu colindul şi bucuraţi-vă de un concert ce pune la loc de cinste această tradiţie românească, în cea mai sinceră şi pură formă a sa.


CÂND?

Joi, 8 decembrie 2022, începând cu ora 19.00.

Accesul în sală se va putea face începând cu ora 18.30.


UNDE?

În sala AUDITORIUM a complexului DE STROMING Antwerpen.

Adresa exactă: Nationalestraat 111, 2000 Antwerpen (click aici pentru link direct către Google Maps)


BILETE

PREȚ bilete

- 25 euro/adult

- 15 euro/copil 6-12 ani

Accesul copiilor cu vârsta sub 6 ani este gratuit, dacă vor fi ținuți în brațe de către unul dintre adulții însoțitori.


REZERVARE bilete

Biletele pot fi rezervate pe două căi:

  • la pangarul Parohiei Antwerpen. Plata se poate face numai cash, iar biletele sunt tipărite.


În e-mail, vă rugăm să precizați:

- numele complet pe care faceți rezervarea

- numărul de adulți și numărul de copii (6-12 ani) pentru care faceți rezervarea. Accesul copiilor cu vârsta sub 6 ani este gratuit, dacă vor fi ținuți în brațe de către unul dintre adulții însoțitori. Prezența acestora trebuie, de asemenea, menționată în mailul de rezervare.

Plata se va face prin transfer bancar, utilizând următoarele date:

Beneficiar: Roemeense Orthodoxe Parochie Antwerpen

IBAN: BE84 0013 6127 4859, deschis la BNP Paribas Fortis

Comunicare: concert Stefan Hrusca

Rezervarea va fi confirmată numai în momentul primirii plății, iar biletele vor fi trimise ulterior, pe adresa de e-mail de pe care s-a solicitat rezervarea.



Ştefan Hruşcă s-a născut pe 8 decembrie 1957 în localitatea Ieud din Maramureş şi este unul din cei mai apreciaţi interpreţi români de folk. A debutat în anul 1981 la Cenaclul Flacăra, în cadrul căruia a apărut în peste 1000 de spectacole, dar în mod definitiv a cucerit publicul prin superbele colinde pe care le interpretează ca nimeni altul. Din 1991 s-a stabilit la Toronto în Canada, dar an de an duce tradiţia mai departe, revenind în România, iar mai nou, în locurile din întreaga lume unde s-au stabilit mulți români, pentru o serie de concerte de Crăciun.
bottom of page