top of page
Caută

2 noi. 2020: Noi măsuri anti-Covid19: slujbe online, biserici deschise pentru rugăciune personală


Iubiți credincioși,

Din 2 noiembrie 2020, se aplică un nou set de măsuri impuse de către autoritățile civile cu scopul limitării infectărilor cu noul coronavirus. Acestea au un impact foarte puternic asupra vieții noastre bisericești. Astfel:

- biserica este ÎNCHISĂ pe durata oficierii slujbelor; acestea vor fi oficiate numai cu prezența preoților și a celor care îi asistă în slujire (cântăreți, paracliseri, operatori), fiind transmise LIVE pe canalul de Facebook și/sau pe cel de Mixlr ale parohiei (vezi detalii în PROGRAM);

- biserica poate rămâne DESCHISĂ, în afara orelor de slujbă, pentru rugăciune personală, dar accesul în interorul lăcașului se poate facenumai în limita a 4 (patru) persoane în același timp, respectând normele sanitare (dezinfectare mâini la intrare, mască facială, distanțare); pentru a vă facilita accesul în biserică, vă rugăm să vă rezervați din timp un interval (de 20 de minute) când ați dori să veniți la biserică - REZERVĂ AICI!

- Cununiile și Botezurile pot fi săvârșite în cerc restrâns, numai în prezența mirilor/părinților și a nașilor;

- Înmormântările pot fi săvârșite în prezența a maxim 15 persoane;

- Taina Spovedaniei poate fi săvârșită, ca și până acum, cu programare anterioară.


Desigur, vă împărtășim mâhnirea și amărăciunea în fața unui astfel de set de măsuri atât de dure și radicale, care cu greu pot fi acceptate ca fiind juste și întemeiate; o evaluare cu bună credință a situației ar fi luat în calcul faptul că, încă de la începutul pandemiei, comunitățile religioase au dat dovadă de multă responsabilitate, adaptându-se exemplar la condițiile date, protejându-și astfel membrii și mobilizându-se în ajutorarea celor mai vulnerabili. Orice observator obiectiv poate constata cu ușurință că biserica oferă un cadru care, fără a avea pretenții de asepticitate, rămâne mult mai bine igineizat și, în consecință, net superior ca nivel de siguranță, multor altor spații în care ne regăsim fiecare peste săptămână (locul de muncă, magazine, mijloace de transport public etc).

De asemenea, nicăieri în Belgia nu este cunoscut măcar un caz în care o comunitate religioasă ar fi constituit un focar de infecție. Dimpotrivă, numeroase focare sunt identificate în alte locuri, fără a se pune vreo clipă în discuție posibilitatea închiderii lor.

Rămân, așadar, aceste întrebări?

- Cum anume determină Statul care activități sunt esențiale pentru societate și care nu? - Are Statul autoritatea de a decide asupra acestei chestiuni pentru toți cetățenii săi?

- Atunci când decide că religia nu este esențială pentru viața cuiva, nu cumva Statul devine organ al unei perspective seculariste asupra vieții și societății în detrimentul uneia religioase? Și nu cumva aceasta este exact versiunea opusă a pericolului de care secularismul însuși declară că vrea să ne protejeze, anume de acordarea altcuiva a dreptului meu de a decide ce și cum să cred?

- În fine: care este acel argument inconstestabil că cei care merg la cumpărături, lucrează 8 ore/zi în spații închise sau călătoriesc cu transportul public au o capacitate de a se ține departe de acest nou virus, capacitate care credincioșilor prezenți într-o biserică, în condiții de igienă similare sau - adesea! - superioare, le lipsește cu desăvârșire?!?

Ne punem însă nădejdea în Domnul - Care îngăduie să se întâmple toate acestea (poate chiar pentru păcatele noastre?) - și pe Dânsul îl rugăm să lumineze pe cei cărora vremelnic le-a fost rânduit să ne conducă, iar pe noi să ne ierte, să ne miluiască, să ne curățească de toată necurăția și să ne mântuiască!

Rămâneți tari în credință și lucrători în dragoste! Încercați să sporiți în rugăciune, spovediți-vă și vă împărtășiți, protejați-vă pe voi și pe apropiații voștri, întindenți mână de ajutor acolo unde puteți și nu răsplătiți răul cu rău, cu niciun chip!

Cu durere, binecuvântare și nădejde,

Pr. George

bottom of page