Caută

Sâmbătă, 10 sept. 2022: ATELIER DE PRESCURĂRIT


Scandalos pentru mulți, dar fundamental - și mântuitor - pentru noi, creștinii, a rânduit Bunul Dumnezeu ca noi, oamenii de rând, să ne putem împărtăși de Dânsul, de chiar Trupul și Sângele Lui, ce se unește efectiv cu trupul și sângele nostru. Iar aceasta se face nu în pofida, ci prin intermediul materiei - mai exact, a unei picături de vin și a unei fărâme de pâine.

Pregătirea - și calitatea - acestora a reprezentat dintotdeauna o preocupare deosebită pentru Biserică. Deopotrivă în parohii și în mănăstiri, creștinii se străduiesc ca cele aduse spre a fi puse înaintea lui Dumnezeu să fie făcute din ce avem mai bun - strugurii cei mai buni, grâul cel mai curat - să fie preparate în cele mai bune condiții și de către oameni care se străduiesc să ducă o viață frumoasă, curată, după voia lui Dumnezeu.

Având în vedere toate acestea, avem bucuria de a vă invita să luați parte la un ATELIER DE PRESCURĂRIT, condus de către d-na Garoafa COMAN.

Doamna preoteasă ne va vorbi despre ingredientele cele mai potrivite pentru prescură, condițiile și modul de preparare ale acesteia, punând apoi în practică, împreună cu participanții la atelier, cele prezentate.


LOCAȚIA

Mănăstirea Ortodoxă Română Acoperământul Maicii Domnului, de lângă Namur (adresa exactă: Su l'Tîdge 86, 5020 Namur).


PROGRAMUL

9.00: Sfânta Liturghie

10.00: micul dejun

10.30: atelier

13.30: prânzul


ÎNSCRIERI

Acest atelier se adresează în mod exclusiv persoanelor care pregătesc deja prescuri pentru Sf. Liturghie sau au binecuvântarea duhovnicului lor să se pregătească pentru aceasta.

Participarea este gratuită. Orice sprijin material oferit de către participanți (sau de către parohiile care îi deleagă pe aceștia) va fi însă apreciat cu recunoștință, fiind direcționat către sprijinirea Mănăstirii Acoperământul Maiciii Domnului, care ne găzduiește această întâlnire.

Pentru a vă înscrie, vă rugăm să completați formularul de mai jos: