Caută

CRĂCIUNUL LA PISCINĂ - PERMIS! CRĂCIUNUL LA LITURGHIE - INTERZIS!


Iubiți credincioși,


Vă adresez aceste rânduri cu durere, împărtășindu-vă neliniștea și îngrijorarea. M-aș fi bucurat, desigur, să nu fi fost deloc nevoie să le scriu. Și totuși, iată-ne într-o situație care, dacă nu ar fi de plâns, ar fi fost de tot râsul... Autoritățile federale belgiene au luat, vinerea trecută, o serie de decizii asupra condițiilor în care vom putea petrece Crăciunul de anul acesta. Dacă le-am numi dezamăgitoare ar fi un eufemism! Cu toții ne așteptam ca acest moment să repare nedreptatea de acum câteva săptămâni, când ni s-a spus (sau, mai degrabă, „ni s-a impus”) practic că LITURGHIA E UN MOFT de care ne putem lipsi cu ușurință, ȘI ÎN NICIUN CAZ O NECESITATE. De parcă Guvernul ar fi fost informat în secret de vreo tendință, până acum nebănuită, în sânul societății belgiene de creștere bruscă a nivelului de religiozitate, care ar fi depășit eventual până și ritmul de infectări cu noul coronavirus, încât bisericile să fie îndată luate cu asalt de hoarde nemaivăzute de credincioși iresponsabili puși pe răspândit microbi de tot felul. Acum, la început de decembrie, în loc de îndreptare, NEDREPTATEA DEVINE ÎNCĂ ȘI MAI GROSOLANĂ. Așa se face că, de la 1 decembrie 2020 și până la 1 februarie 2021, Statul este suficient de generos încât să ne permită să mergem nu doar să ne cumpărăm de mâncare, ci chiar să ne ridicăm nivelul de cultură vizitând vreun muzeu sau să ne relaxăm un pic făcând o tură-două de piscină, dar NU ȘI SĂ VENIM LA SFÂNTA LITURGHIE! Mai mult, dacă într-un magazin putem intra o pers/10 m2, într-o biserică nu avem voie mai mult de 4 persoane simultan (în afara slujbelor, se înțelege), chiar dacă biserica respectivă ar avea o capacitate normală de 2.000 de persoane. În cazul bisericii noastre, cu o suprafață de peste 500 m2, această măsură înseamnă că este permisă o pers/125 m2. Da, o sută douăzeci și cinci de metri pătrați!!! Știm cu toții că STATUL E OBLIGAT chiar prin Constituție nu doar să respecte, ci SĂ GARANTEZE dreptul fundamental la LIBERTATE RELIGIOASĂ (apropo: Constituția nu prevede ceva asemănător pentru dreptul de a merge la piscină sau muzeu, iar libertatea religioasă include și aspectul ei colectiv, comunitar!). În plus, din partea unui Stat care insistă atât de mult asupra necesității de a fi mereu raționali și de a urma știința, ne-am fi așteptat cu toții la o abordare rațională, bazată pe date reale, obiective, iar nu pe o ideologie agresiv secularistă băgată pe gât TUTUROR membrilor societății, potrivit căreia nevoile spirituale pot să aștepte mult și bine, că nu e niciun bai! Or acum, nu putem decât să întrebăm - mai mult retoric, din nefericire - din nou: - Cum anume determină Statul care activități sunt esențiale pentru societate și care nu? - Are Statul autoritatea de a decide asupra acestei chestiuni pentru toți cetățenii săi? Iar dacă are, cine i-a dat-o?! - Atunci când decide că religia nu este esențială pentru viața cuiva, nu cumva Statul devine organ al unei perspective seculariste asupra vieții și societății în detrimentul uneia religioase? Și nu cumva aceasta este exact versiunea opusă a pericolului de care secularismul însuși declară că vrea să ne protejeze, anume de acordarea altcuiva a dreptului meu de a decide ce și cum să cred? - În fine: care este acel argument inconstestabil că cei care merg la cumpărături, lucrează 8 ore/zi în spații închise, merg la piscină ori muzeu sau călătoriesc cu transportul public au o capacitate de a se ține departe de acest nou virus, capacitate care credincioșilor prezenți într-o biserică, în condiții de igienă similare sau - adesea! - superioare, le lipsește cu desăvârșire?!? Privind în urmă, știm cu toții că, încă de la începutul acestei perioade dificile, comunitățile de credință au dat dovadă de multă înțelepciune, asumând rapid responsabilități specifice slujirii lor, dar adesea și din cele ale Statului, depășit el însuși de amploarea situației. Bisericile au rămas închise chiar și de Paște, dar membrii parohiilor au continuat să se întâlnească online, au ținut legătura telefonic, au sărit în ajutorul membrilor vulnerabili ai comunităților. Oamenii s-au mobilizat, de asemenea, în campanii umanitare și au cumpărat echipamente medicale și de protecție pentru medici, tablete pentru elevi sau alimente pentru familiile cel mai greu încercate de măsurile limitative impuse de autorități. Apoi, când s-au redeschis bisericile, credincioșii au dat în continuare dovadă de multă înțelegere și responsabilitate urmând cu fidelitate protocoale de siguranță stricte, agreate cu Statul: accesul în biserici a fost limitat iar oamenii au început să își rezerve loc online pentru a participa la o slujbă; în interiorul bisericilor s-a păstrat distanța de siguranță, oamenii au purtat măști sanitare și chiar unele rânduilei liturgice specifice au fost alterate. Nu există în toată Belgia nici măcar un caz în care o comunitate religioasă să se fi constituit în focar de infecție cu acest nou virus. Personal, știu foarte bine că, atunci când au contractat virusul, absolut toți membrii comunității noastre au stopat participarea lor la activitățile comunitare pentru mult mai mult timp decât cel recomandat de autoritățile sanitare, tocmai dintr-un simțământ de dragoste și responsabilitate față de ceilalți membri. Mai mult, nu o dată s-a întâmplat să anulăm chiar întâlniri personale, atunci când o persoană manifesta chiar și cele mai mici semne ale posibilității îmbolnăvirii. În concluzie, aș vrea să mă asigur că nu sunt înțeles greșit: nimeni nu neagă EXISTENȚA, și nici PERICOLUL pe care îl constituie acest virus. Cunosc personal multe persoane care s-au îmbolnăvit, atât în forme ușoare, cât și în forme din cele mai complicate, necesitând îngrijiri medicale de specialitae. Cu atât mai puțin negăm NECESITATEA unor măsuri de limitare a numărului infectărilor. În egală măsură, însă, DENUNȚĂM ÎN TERMENI FERMI IPOCRIZIA ȘI EVIDENTA DUBLĂ MĂSURĂ A AUTORITĂȚILOR în calibrarea acestor măsuri. Credința în Hristos nu este, pentru cei care o poartă în suflet, un moft sau o comoditate ce poate fi pusă în paranteză oricând se cere! Ea încălzește inimile și adapă cu speranță și putere pe mulți dintre cei care luptă în prima linie cu efectele acestei molime - personal medical, îngrijitori în azile de bătrâni, șoferi de camioane și mulți alții. Ei bine, aceștia sunt membri ai comunităților noastre, iar Sfânta Liturghie este principalul izvor de hrană pentru această credință vie și lucrătoare. Dacă pentru unii Crăciunul este prilej de shopping sau de relaxare la piscină, în jurul colacului, nimeni nu are dreptul să îi târască cu forța la Liturghie! Dar dacă pentru noi CRĂCIUNUL ESTE NAȘTEREA LUI HRISTOS, nimeni nu ARE DREPTUL SĂ NE TÂRASCĂ AFARĂ DIN BISERICĂ! Cel puțin nu fără a arunca la coș și ultima pretenție la democrație, stat de drept și egalitate în fața legii, cu care ne tot place să ne batem în piept când ne pică bine. Până atunci, înnoiesc îndemnul: Rămâneți tari în credință și lucrători în dragoste! Încercați să sporiți în rugăciune, spovediți-vă și vă împărtășiți, protejați-vă pe voi și pe apropiații voștri, întindenți mână de ajutor acolo unde puteți și nu răsplătiți răul cu rău, în niciun chip! Cu durere, binecuvântare și nădejde, Pr. George