
Ne bucurăm să vă anunțăm că din luna ianuarie dorim să punem început unui ATELIER DE LIMBA ROMÂNĂ, pentru a așeza în inimile copiilor puțin din dragostea față de lecturile în limba română și a-i ajuta să înțeleagă câteva din tainele gramaticii.
Atelierul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani și va avea loc în fiecare sâmbătă, începând cu ora 10.00.
Durata va fi de o oră jumătate. Prima întâlnire va avea loc pe 9 ianuarie și copiii vor da un test de nivel, în funcție de care vom face împărțirea în două grupe (nu neapărat pe vârste, ci pe nivel începător și mediu) care vor fi prezente la lecții succesiv (o grupă de la ora 10.00, cealaltă de la 11.30).
Pentru înscrieri este nevoie să completați următorul formular până pe data de 5 ianuarie:
Important!
Locurile sunt limitate (12-14 copii pe grupă), astfel încât vor avea prioritate primii înscriși!
Atelierul este gratuit, însă organizarea lui presupune un efort uman și financiar deosebit.
Dacă există doritori să ajute la procurarea cărților și materialelor necesare, contribuția se poate face în contul IBAN: BE84 0013 6127 4859, deschis la BNP Paribas Fortis, beneficiar Roemeense Orthodoxe Parochie Antwerpen, cu mențiunea Atelier limba română.
📌 Atelierul va avea loc doar fizic. Dacă măsurile impuse de autorități nu vor permite desfășurarea în acest format, vom fi nevoiți să decalăm debutul atelierului.

Comments